SONDAJ. Se mai întoarce Victor Ponta în țară?

SONDAJ. Se mai întoarce Victor Ponta în țară?
Publicat: 07/07/2015, 13:20
Actualizat: 07/07/2015, 14:29

Premierul Victor Ponta a plecat, pe 12 iunie, la Jocurile europene de la Baku și, imediat după, s-a dus în Turcia, unde a suferit o intervenție chirurgicală la genunchiul stâng.

În total, Victor Ponta este plecat de 25 de zile, timp în care, după cum a susținut-o chiar el, s-a aflat în perioada de recuperare.

„Se simte bine și eu cred că săptămâna aceasta vine acasă. Nu decide nici el, nici noi, până nu spune profesorul care l-a operat nu poate pleca, dar se simte bine, asta e important”, a spus Ilie Sârbu, luni.

Chiar dacă în tot acest timp, peseditșii i-au cerut, în mod repetat, să se întoarcă mai repede în țară, mai ales după scandalul cu UNPR, Sârbu a precizat că Victor Ponta își relua toate funcțiile, nu va mai avea nevoie de o altă perioadă de odihnă, și a infirmat informațiile privind cărora, în Turcia, Victor Ponta ar fi negociat o demisie din funcția de prim-ministru.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Cum poţi calcula când ieşi la pensie. Vârsta de pensionare se va modifica în funcţie...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Detaliul controversat ce a atras atenția la pomenirea de 40 de zile a lui Mădălin...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Ungaria, la ani lumină de România. Ungurii vor cuceri totul
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
O operațiune riscantă în Primul Război Mondial. Manifeste cărate sub salteaua primului ministru
×